Fenomenul Bărbații ”adevărați” batistă nu poartă!

Cu ceva timp în urmă, când încă se îngâna primăvara cu vara, încât din ”hârjoneala” lor nu mai înțelegeai să-ți iei dimineața cojoc sau cozoroc (chipiu), atunci când așteptam microbuzul în stație, am asistat la o scenă care mie mi s-a părut o aiureală, dar probabil că unora le-ar părea o aiureală faptul că eu am crezut că e o aiureală. Dar…

Înaintea mea, la un pas aștepta o domnișoară. Se oprește un microbuz de rută interurbană (nu mai țin minte satul), coboară un tânăr- ”pațan bitîi”- îndesat la trup și rărit la minte (părerea mea). La un pas de noi își astupă ”cochet” o nară cu degetul și își eliberează nasul de tot conținutul. Ploaia de muci se reține pentru câteva secunde în aer, lucind în bătaia razelor solare, apoi se așează cuminte pe asfalt la vreo 20 de centimetri de picioarele noastre. Tipul trece ”glorios” prin fața noastră, se holbează obraznic la domnișoară și rânjește, de parcă ar spune: ”hai fa-n fân chiar amu!”.

N-am văzut fața domnișoarei, dar nu cred că a simțit altceva decât dezgust. De ce pentru un bărbat e rușinos să-și sufle nasul într-o batistă? Sunt și din ăia care nu-și suflă nasul, dar fac o chestie și mai ”genială”, își trag mucii în gură, fac un cocoloș și îl scuipă cât mai departe. Dacă mergeți împotriva vântului fiți mai precauți, s-ar putea să prindeți ”mingiuța norocoasă”.

Nu e vorba de educație, dacă veți vizita o grădiniță sau o școală primară, veți vedea că toți băiețeii poartă batistă, știu cum să o folosească și unii chiar și-o spală singuri. Să scuipi ”moldovenește” e un stil, să porți batistă e o rușine, probabil că asta e părerea multora.

În unele orașe din India, e o normalitateca ca cineva să urineze pe stradă, chiar și în plină zi. Nouă cât ne-a mai rămas? Trăim într-o țară ”liberă și independentă” și facem ce vrem. Libertate sau prostie? Dar poate eu exagerez? Da poate totu-i normal? Ne-om alarma atunci când mergând la serviciu, vom da cu piciorul în vreo ”moviliță naturală” cu miros de creier autohton de pațan bitîi”. Atunci purtatul batistei nu ne va ajuta, probabil vor fi la modă caloșii de unică utilizare, ba chiar se vor vinde și cu diferite mirosuri…

Ei dar până atunci, eu zic că-i mai bine să nu uităm dimineața să ne luăm câte o batistă în buzunar și la necesitate chiar s-o folosim…

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu